Două proiecte au fost retrase de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi. Este vorba despre cel privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al comisiei pentru analiza și repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat destinate închirierii și cel privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Strada Rozelor din cartierul Palazu Mare. Totodată, la ședința de astăzi au fost prezenți foarte mulți constănțeni, printre care și locuitori din cartierul Henri Coandă, deoarece administrația locală intenționează să-i mute sau persoane nemulțumite de decizia de demolare a bazarului „La ruși”, de pe strada Eliberării.