Atenție, șoferi! Potrivit municipalităţii, din această seară vor fi restricții de circulație pe strada Soveja unde Primăria Municipiului Constanța, prin S.C.Confort Urban, continuă lucrările de frezare și asfaltare a carosabilului. Lucrările încep la ora 19:00, când se va restricționa circulația alternativ, pe câte o bandă de mers, pe strada Soveja, porțiunea cuprinsă între strada Barbu Ștefănescu Delavrancea și Stefăniță Vodă, unde vor fi efectuate lucrări de frezare a carosabilului. În același timp au loc lucrări de asfaltare și pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, între strada Andrei Mureșanu și strada Soveja. Intervențiile la trama stradală vor continua joi și vineri între orele 19:00 şi 05:00. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zona în care se intervine la trama stradală.