A fost semnat contractul pentru montarea a peste 1.000 de camere de supraveghere în municipiul Constanța. Proiectul pentru Creșterea Siguranței vizează implementarea unui sistem operațional integrat de monitorizare. Sistemul va oferi monitorizare în timp real la intrările și ieșirile din municipiu, în zonele marilor intersecții, în locurile unde apar ambuteiaje și accidente rutiere frecvente, precum și în zonele pietonale, în jurul clădirilor emblematice și în parcările mall-urilor de pe raza municipiului. În total 1100 de camere de supraveghere și echipamentele destinate dotării dispeceratului de politie locală vor monitoriza cele 580 de obiective de interes public. Durata de implementare este de 26 de luni, începând cu 1 februarie 2024.