Consiliul Local al comunei Valu lui Traian va fi convocat în ședință extraordinară săptămâna viitoare. Ședința va avea loc luni, 8 ianuarie, de la ora 12:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, iar pe ordinea de zi se află 2 proiecte de hotărâre. Acestea vizează aprobarea utilizării excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023 și atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei a unui teren situat în intravilan.