Traficul în intersecția bulevardelor 1 Decembrie 1918 și I.C. Brătianu va fi îngreunat astăzi și mâine, între orele 07:00 și 20:00, din cauza lucrărilor de asfaltare. Astăzi se circulă pe bd. 1 Decembrie pe câte o bandă pe sensul de mers dinspre Gară spre stațiunea Mamaia, iar circulația pe bd. I.C. Brătianu este restricționată între bd. 1 Decembrie 1918 și strada Avram Iancu. Mâine, lucrările se vor muta pe celălalt sens de mers, iar circulația se va desfășura pe câte o bandă pe sensul de mers dinspre Mamaia către Gară. Din cauza lucrărilor, circulația autobuzelor de pe linia 48 a fost deviată și sunt posibile întârzieri pe liniile 100 și 100C.