Cuantumul taxei de dezvoltare și promovare a turismului este stabilit diferențiat în funcţie de tipul sau destinația spaţiului și zona de amplasare, spun reprezentanţii SPIT Constanţa. Operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă şi persoanele fizice și juridice, proprietari ai spațiilor cu destinația de locuit din aceste 2 locaţii plătesc o sumă fixă anuală. Taxa se achită în cotă procentuală de 1% aplicată la valoarea totală a cazării, exclusiv TVA, de către turist sau persoana care se cazează în Constanţa sau Mamaia corespunzător perioadei de ședere. Scadența taxei de dezvoltare și promovare a turismului, pentru anul 2023, a fost data de 3.iulie, inclusiv, dată până la care contribuabilii aveau şi obligaţia depunerii declaraţiei de impunere anuale. Reprezentanţii SPIT atrag atenţia că nedepunerea declaraţiei sau depăşirea termenului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.