Continuă lucrările de asfaltare a carosabilului pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu. Lucrările de asfaltare între gara CFR și stațiunea Mamaia avansează, iar muncitorii intervin pe bulevardul 1 Decembrie 1918, pe sectorul de drum cuprins între străzile I.G. Duca și București, pe sensul de mers spre stațiunea Mamaia. Traficul rutier a fost restricționat pe acest sector de drum, circulația rutieră derulându-se pe câte o bandă pe sens. De asemenea, se lucrează și la amenajarea trotuarelor pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada.