La Agigea deschiderea anului școlar a avut loc in noua Școală Ion Borcea unde alături de cadrele didactice, elevi, părinți, bunici și invitați, primarul Cristian Carjaliu spune ca a trait emotia primului început în această locație construită și dotată la standarde europene.
 
„ În calitate de primar dar și fost elev al Școlii Gimnaziale Ion Borcea le-am reamintim elevilor că prin muncă, perseverență și respect vor reuși să realizeze tot ceea ce-și propun.
Pentru o educație de calitate și permanentă, părinții și cadrele didactice trebuie să fie parteneri loiali, iar eu voi susține așa cum am făcut întotdeauna fiecare pas al copiilor în dezvoltare", a precizat primarul Carjaliu.
 
La festivitati a fost prezent  senatorul Felix Stroe, Ministru Secretar de Stat -Dan Ștefan Chiru, si Nicolae Moga - fost senator.