11 comune din judeţul Constanţa nu au avut servicii de salubrizare autorizate şi nici contracte cu operatori autorizaţi în primele 6 luni ale anului. În plus, localitatea Cogealac are autorizaţie de mediu pentru salubrizare dar nu a desfăşurat această activitate în primul semestru din 2019. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului spun că în cele mai multe localităţi rurale nu este asigurată colectarea separată a deşeurilor reciclabile de la populaţie, iar sortarea se face ulterior la staţia specializată. Potrivit legii, unităţile adminsitrativ-teritoriale trebuie să asigure colectarea separată, cel puţin pentru hârtie, metal, plastic şi sticlă.