Se intervine astăzi cu utilaje de decopertare a asfaltului pe strada Eugen Lovinescu, pe tronsonul cuprins între strada Prelungirea Recoltei și bulevardul Tomis. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor este restricționată total, până la ora 16:00. Restricții vor fi și mâine în intervalul orar 08:00- 16:00, pe strada Lucian Blaga, unde vor avea loc lucrări de decopertare a carosabilului. În paralel, se decapează trotuarele pe strada Recoltei, tronsonul cuprins între străzile Dumbrăveni și Islaz, și pe strada Rovine, tronsonul cuprins între străzile Sentinelei și Recoltei, iar circulaţia autovehiculelor este oprită parțial până la ora 16:00.