Noi reguli pentru românii care locuiesc la altă adresă decât cea înscrisă în cartea de identitate. Persoanele care nu respectă legea riscă amenzi.
 
Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate a fost modificată. Potrivit noii legi, cei care locuiesc la o altă adresă decât cea din cartea de identitate sunt obligați ca, în 15 zile, să își facă mutația. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi. Actul normativ a intrat în vigoare.

Persoanele care nu respectă regula pot primi amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.