Aproape 5.300 de imobile din comuna Castelu au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Persoanele interesate pot depune contestații sau cereri de rectificare până pe data de 21 iulie. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional. În prezent, din totalul de 70 de unităţi adminsitrativ teritoriale din județul Constanța, șapte comune sunt cadastrate integral: Topalu, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Istria, Săcele, 23 August. De asemenea, în alte 59 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor.