Operatorii economici pot să angajeze elevii cu jumătate de normă, la împlinirea vârstei de 16 ani, conform prevederilor legale în vigoare, iar în aceste condiţii activitatea prestată se echivalează cu instruirea practică. Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a mai aprobat un amendament potrivit căruia unităţile administrativ-teritoriale pot sprijini învăţământul liceal tehnologic dual. Contractul de parteneriat dintre operatorul economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritoriala, stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri.