Lucrările la malul Canalului Dunăre Marea Neagră surpat la Cumpăna s-au executat pînă la nivelul la care nu mai există niciun pericol iminent pentru locuitorii din zonă. Prefectul județului Silviu Coșa a declarat că acum trebuie refăcută rețeaua de canalizare, distrrusă înurma prăbuşirii malului. El a precizat că  în perioada următoare se vor relua discuțiile cu cei implicați  și cu Administrația Canalelor Navigabile, care a contractat expertul, pentru a se găsi o soluţie. Vă reamintim, în 2019, o porțiune din malul Canalului Dunăre – Marea Neagră s-a surpat, iar locuitorii din zonă au fost relocaţi.