Tribunalul Constanța a amânat încă o dată pronunțarea asupra acțiunii privind anularea Regulamentului din Zona Peninsulară, solicitat de persoane fizice și reprezentanți ai unor culte religioase.
Prin aceasta acțiune s-a cerut anularea Hotărârii 294/31.08.2021, care stabilește regulile de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța, după ce, anterior, a fost admisă o altă cerere, cea de suspendare a aceluiași Regulament.
Pronunțarea in acest dosar a fost amanata pentru data de 2 martie.