Au început pregătirile pentru gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece şi în vederea deszăpezirii drumurilor naționale și județene. Pe drumurile județene, naționale, expres și autostrăzi, vor acționa 216 utilaje şi sunt alocate aproape 10.000 de tone de sare, peste 5.000 de tone de nisip, 44 tone de clorură de calciu și aproape 80 de tone de material antiderapant ecologic. De asemenea, utilajele au deja stocuri de aproximativ 80 de tone de combustibil, care vor fi suplimentate dacă va fi nevoie. De asemenea pe aroape 24 de km de drumuri naționale de pe raza județului, în zonele cu potențial de risc, vor fi montate aproape 11.000 de panouri parazăpezi.