Au început cursurile de pregătire profesională organizate în cadrul unui proiect derulat de Primăria Constanţa în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“. Potrivit administraţiei locale, peste 40 de beneficiari înscrişi participă la cursuri de agenți curățenie şi lucrător în izolații și alimentație publică, iar în perioada următoare vor fi organizate specializări şi în domeniile Comerț, Drumuri, Căi Ferate și IT. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, iar obiectivul general al acestuia îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată rezidentă, ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“. Programul are o valoare totală de aproape 12 milioane de lei şi este cofinanțat din Fondul Social European.