Mai multe evenimente vor fi organizate la Constanţa cu prilejul Zilei Naţionale. Începând cu ora 09:00, la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic, va avea loc o ceremonie militară și religioasă. De la ora 11:00, peste 450 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Direcția Poliția Locală, la care se alătură militari străini și un grup de cercetași, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice vor participa la Parada Militară organizată pe bulevardul Tomis. De asemenea, vor evolua și 6 aeronave. iar la finalul paradei va fi un spectacol de artificii. Antrenamentul general pentru organizarea manifestărilor se va desfășura luni, în intervalul orar 09.00 – 13.00.