Firmele care asigură alimentele în creşele administrate de Primăria Constanţa şi la Căminul de bătrâni de pe strada Unirii nu mai pot face livrări dacă preţurile nu vor fi majorate. Reprezentanţii furnizorilor spun că sunt aceleaşi tarife de 4 ani, deşi preţurile produselor alimentare au crescut În acelaşi timp, părinţii micuţilor care merg la creşă şi aparţinătorii batrânilor îngrijiţi în centru s-au plâns de faptul că mâncarea este insuficientă. Surse din cadrul Primăriei spun că urmează să se rezilieze contractul cu furnizorii şi că va fi organizată o licitaţie prin atribuire directă pentru un nou contract cu alte firme. Pe de altă parte, directorul căminului pentru persoane vârstnice, Monica Nistorescu, a infirmat aceste informaţii şi a ne-a declarat că nu poate furniza mai multe detalii despre acest subiect.