Au fost amenajate 2 noi parcări destinate riveranilor pe Șoseaua Mangaliei, în apropierea Grădiniței Nr. 22, și pe aleea Romaniței din cartierul Abator. S-au executat lucrări de stabilizare a terenurilor virane, au fost montate borduri noi, suprafețele carosabile au fost recondițioante prin turnarea a două straturi de asfalt şi la final au fost aplicate marcajele rutiere. În paralel, au fost demarate lucrările de pregătire a terenului pentru alte două parcari situate pe amplasamentul unor garaje dezafectate pe strada Zefirului din cartierul Poarta 6 și pe aleea Scafandrilor, în apropierea Stadionului Portul.