Primăria Cumpăna au organizat, ieri, o dezbatere publică în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme importante pentru comunitatea locală. Potrivit Primăriei, în cadrul întrunirii au fost prezentate, între altele, documentaţia pentru nodul rutier de descărcare al Autostrăzii A4, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție şi Planul Urbanistic General al Comunei Cumpăna. Totodată, a fost luat în discuţie conceptul de Sat intelgent ce vizează dezvoltarea localităţii prin asigurarea accesului la internet în toate spațiile publice și la nivelul fiecărei locuințe, implementarea noilor tehnologii de asigurare a serviciilor medicale de consultații la distanță şi accesul copiilor la servicii de educație de cea mai înaltă calitate din țară și din străinătate şi urmărilea în timp real a consumurilor de energie electrică, gaz, apă și eficientizarea acestora.