O nouă şedinţă extraordinară a Consliului Local va avea loc astăzi, începând cu ora 14.00. Pe ordinea de zi se află şi proiectul privind costurile şi resursele de finanţare pentru viitorul stadion. Noua arenă se va construi în locul celei vechi din strada Primăverii şi, potrivit proiectului, va costa aproape 500 de milioane de lei. Stadionul va avea o capacitate de 18.000 de locuri şi va dispune de toate facilităţile cerute pentru a fi încadrat în categoria IV UEFA. Această categorie va permite inclusiv disputarea de meciuri din cadrul play-off-ului Ligii Campionilor, dar şi din fazele superioare ale competiţiei. Cea mai mare sumă din care va fi construit stadionul vine de la Guvernul României, prin Compania Naţională de Investiţii.