Atenţie şoferi ! Peste 2 zile vor fi restricţii de circulaţie în zona Sălii Sporturilor din Constanța. Potrivit Primăriei, măsura va fi luată joi, între orele 7.00 şi 22.00 pentru desfăşurarea în condiţii optime a unei manifestări culturale despre pasiunea pentru sport și muzică pentru copii. Astfel, pe 7 martie, va fi restricționat accesul maşinilor în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Tomis, iar traficul auto va fi interzis pe strada Decebal la intersecțiile cu străzile Mircea cel Bătrân, Ion Bănescu şi bulevardul Tomis.