Acţiuni de igienizare a spaţiilor verzi au avut loc azi în mai multe zone din oraş. Potrivit municipalităţii, lucrătorii au tuns astăzi gardul viu pe strada Traian și pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, au desfășurat lucrări de cosire pe străzile Suceava, Caraiman și Eliberării, unde resturile vegetale au fost colectate și transportate. De asemenea, au fost udate cu cisterna plantațiile tinere de arbori și florile din parcurile, aliniamentele stradale și sensurile giratorii din oraș. Tot astăzi, s-a intervenit și în zona Faleză Nord.