Oamenii legii din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale au aplicat săptămâna trecută 128 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de aproape 80.000 lei. Dintre acestea, 123 sancţiuni au fost acordate pentru nerespectarea normelor referitoare la gunoiul menajer şi au însumat mai mult de 60.000 de lei. De asemenea, poliţiştii constănţeni au amendat trei proprietari de imobile nesalubrizate, suma sancţiunilor ridicându-se la 9.000 de lei.