Consilierii locali au aprobat bursele pentru elevii din Medgidia în ultima ședință ordinară a acestui an. Pe ordinea de zi primarul Valentin Vrabie a mai inclus un proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici, ca urmare a modificărilor din etapa de evaluare tehnico-financiară și precontractare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii public – Clădire Consiliu Local din Municipiul Medgidia, județul Constanța”. De asemenea au fost stabilite impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pentru anul 2022, aplicabile la nivelul municipiului Medgidia, dar si regulamentul privind promovarea acțiunilor având ca obiect înlocuirea amenzilor contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.