Toți preșcolarii, elevii și studenții din Constanța beneficiază de consultații și tratamente stomatologice gratuite. Potrivit municipalităţii, rețeaua de medicină școlară stomatologică a orașului nostru cuprinde 14 cabinete medicale. Acestea se află în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța şi sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, iar cadrele medicale sunt foarte bine pregătite. În această perioadă, activitatea în cabinete se desfășoară cu asigurarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea sănătăţii copiilor şi a cadrelor medicale, în contextul pandemiei de COVID-19.