30 de posturi vacante de agent de poliţie prin încadrare directă sunt scoase la concurs de Garda de Coastă Constanţa. Reprezentaţii instituţiei au declarat că înscrierea la concurs se realizează prin trimiterea dosarului exclusiv în format electronic la adresa de e-mail concursuri.gardadecoasta@igpf.ro, inclusiv în zilele nelucrătoare. Data limită de depunere a dosarelor de concurs este 30 septembrie, ora 14.00. Informații complete privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițile de recrutare, probele de selecție și criteriile de departajare, precum și tematica și bibliografia necesare examenului pot fi obţinute de pe site-ul Gărzii de Coastă Constanţa, precum şi de la avizierul instituţiei.