Două noi creșe pentru copii, cu 110, respectiv 40 de locuri vor fi construite anul viitor în municipiul Constanţa. Ieri, în ședința extraordinară a Consiliului Local a fost aprobată transmiterea în folosință gratuită a unui teren de peste 3.100 de metri pătraţi Direcției Generală de Asistență Socială Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Acolo urmează să fie construită o creșă care va avea 110 locuri, iar în cartierul Palazu Mare, pe strada Tineretuluii, în locul fostei cantine sociale, va fi ridicată o creșă cu 40 de locuri. Reprezentanţii Primăriei spun că astăzi au fost demarate procedurile pentru realizarea studiilor de specialitate și în momentul în care acestea vor fi gata, municipalitatea le va preda împreună cu terenurile aferente către Compania Națională de Investiții. Clădirile vor avea spații verzi generoase, locuri de joacă, precum şi săli de mese și bucătării proprii.