Consiliul Local al Municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară săptămâna viitoare. Întrunirea va avea loc, marţi, 31 august, de la ora 13.00, în sistem videoconferinţă. Pe ordinea de zi se află 50 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără proiectul care face referire la rectificarea bugetului local pe acest an şi cel privind premierea elevilor care au obținut media 10 la examenele naţionale de evaluare națională şi bacalaureat. De asemenea, consilierii locali vor supune dezbaterii şi actul normativ care vizează închirierea unui spațiu cu destinația de creșă de către Direcția generală de asistență socială Constanța. Totodată, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local se vor afla şi proiectele de hotărâre pentru aprobarea regulamentului de acces în Zona Peninsulară şi a celui privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiului Constanța.