Aproape 10.000 de tone de alge au fost adunate de la linia țărmului angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral de la începutul sezonului estival și până în prezent. Specialiştii ABADL au declarat că numai de la începutul acestei luni s-au strâns aproape 2.000 de tone de alge, mai ales din stațiunile din sudul litoralului. Pentru strâgerea acestora, se acţionează numai noaptea, activităţile fiind condiționate de prezența turiștilor pe plajă. Specialiştii ABADL au menţionat că fenomenele algale sunt naturale și sunt condiționate de factori precum, conținutul de nutrienți în apă, furtuni, temperatură sau starea generală a ecosistemului. Aceştia au mai susţinut că prezenţa algelor aduse de curenţii marini la ţărmul mării nu este dăunătoare sănătăţii.