Salvamarii și personalul de prim-ajutor care veghează plajele din Constanța şi Staţiunea Mamaia beneficiază de containere şi echipamente noi pentru a putea interveni cât mai rapid și mai eficient atunci când este cazul. Mai exact, de la începutul verii, salvamarii au fost dotați cu megafoane, 2 ATV-uri şi 100 de tuburi de salvare. De asemenea, de curând municipalitatea a achiziționat 5 containere utilate cu aer condiționat, iar în momentul de față, există 4 puncte de salvamar și prim ajutor dotate și utilate cu toate echipamentele necesare. De la 1 iunie, aproximativ 120 de salvamari și personal de prim-ajutor lucrează la capacitate maximă pe plajele din Constanţa şi Mamaia, între orele 8.30 şi 19.30.