Prefectul de Constanța, Silviu Coșa, a convocat, astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul şedinţei a fost supusă votului hotărârea care prevede stabilirea de noi măsuri pentru combaterea efectelor negative ale alunecării de teren de pe malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră. Concret, vor fi realizate expertize tehnice elaborate, în ceea ce privește Zona 3 extinsă, acolo unde, printr-o recomandare preliminară, specialiștii au propus relocarea unor activități comerciale. Potrivit Prefecturii Constanţa, ulterior expertizei tehnice extinse, care va fi cerută de unitatea administrativ teritorială Agigea şi Administraţia Canalelor Navigabile, CJSU va fi convocat din nou, pentru stabilirea următorilor pași necesari.