Continuă procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere pe străzile Dunării, Frigului și Aurora din cartierul Abator după ce au fost finalizate lucrările de decopertare a carosabilului. Echipele administratorului drumului public intervin astăzi cu utilaje pentru turnarea asfaltului, iar traficul rutier este restricționat total, până la ora 15:30. Lucrările vor continua toată săptămâna, cu restricții totale de circulaţie, în intervalul orar 07:30-15:30. De asemenea, în această săptămână, se decapează asfaltul existent pe strada I.G. Duca, pe tronsonul cuprins între strada Țepeș Vodă și strada Maior Gheorghe Murea, iar traficul rutier este restricţionat parţial, în intervalul orar 07:30-15:30.