Marinarii militari participă mâine la ceremoniile militare organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Național, în garnizoanele Forțelor Navale Române. Activitățile se vor desfășura la Constanța, în Piața Ovidiu, de la ora 11.00, iar la Mangalia la bordul navelor și în unitățile militare. De asemenea, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor fi prezenți, începând cu ora 09.00, la ceremonia militară organizată la București, în Piața Tricolorului. Simbol al unității Revoluției Române de la 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, la data de 29 iulie 1848. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a fost ales Imnul Național al României, fiind consfințit prin Constituția din anul 1991.