Doar 13 Primării, din totalul celor 70  din judeţul Constanţa au transmis autorităţilor Planul judeţean de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţe, pentru acest an. Șeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii Dobrogea, colonelul Daniel Popa, a declarat că edilii din 7 localităţi constănţene nu au transmis de mai bine de 2 ani acest plan, iar din cei 50 de membri ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă doar 13 au răspuns solicitării ordinului de prefect ce face referire la reactualizarea componenţei acestui organism. Colonelul Daniel Popa, a precizat că amenzile pentru administraţiile locale care nu trimit la timp Planul sunt cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei.