Restricții de trafic instituite pe două artere rutiere din municipiul Constanța. Circulația pe strada Petru Vulcan, între bulevardul Mamaia și strada Chiliei va fi restricționată mâine total, în intervalul orar 08:00-17:00 pentru ca lucrările de asfaltare să se desfășoare în condiții optime. Zona carosabilă decopertată va fi recondiționată cu asfalt. Tot mâine, se vor executa lucrări de reabilitare a carosabilului pe strada Interioară 2 din zona Halta Traian. Intervențiile vor avea loc cu restricții parțiale de trafic rutier, în intervalul orar 08:00-17:00. Conducătorii auto nu trebuie să parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil pentru a evita ridicarea autovehiculelor.