Georgiana Gospodaru nu mai este secretarul general al municipiului Constanţa. Primarul Constanței, Vergil Chițac a decis încetarea delegării temporare acesteia pe funcţie, după ce aceasta a condus defectuos ultimele ședințe ale Consiliului Local Municipal Constanța. Mai mult, în timpul uneia dintre ședințe, Gospodaru l-a contrazis public pe primar cu privire la un proiect de hotărâre ce privea patrimoniul municipiului, în speță, actul normativ care vizează spațiul verde al Constanței. Gospodaru a primit delegație să îndeplinească temporar funcția de secretar al municipiului Constanța pe 6 noiembrie 2020, după ce fostul secretar interimar, Fulvia Dinescu a fost suspendată din funcție. Postul va fi ocupat acum de Liliana Adam.