De astăzi este funcțională platforma pentru depunerea cererilor de rezervare a locurilor de parcare rezidenţiale. Pot futiliza platforma persoanele care solicită pentru prima dată un loc de parcare, dar şi cele care au autorizație mai veche de 5 ani și începând cu anul 2021 doresc un loc de parcare. În plus, constănţenii care au o cerere depusă și nu au beneficiat de parcare pot accesa platforma pentru actualizarea datelor. Pentru obținerea unui loc rezidenţial sau riveran solicitanţii nu trebuie să figureze cu sume restante în evidențele fiscale, iar în acest sens Serviciul Public de Impozite și Taxe va pune la dispoziție departamentului de specialitate informațiile cu privire la situația fiscală a acestora.