Vor fi restricții de parcare în două zone din cartierul Tomis III. Potrivit Primăriei Constanţa, mâine, pe strada Soveja, se va asfalta aleea de acces aferentă blocului O6 și spațiul destinat parcării autovehiculelor. De asemenea, echipele administratorului drumului public vor interveni mâine cu utilaje de asfaltare şi pe bulevardul Tomis, în zona blocului M4, unde suprafața carosabilă va fi recondiționată. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se asfaltează pentru a evita ridicarea mașinilor. De asemenea, participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.