Mai multe adăposturi improvizate din municipiul Constanţa au fost dezafectate de poliţiştii locali, săptămâna trecută. Cu această ocazie, agenții au identificat 39 de persoane fără adăpost, dintre care 13 adulți și 26 de minori, care și-au instalat adăposturi improvizate pe domeniul public. Acestea au fost conduse la sediul Secției 5 Poliție, în vederea identificării, legitimării, sancționării contravenționale și amprentării şi, ulterior, au fost predate Serviciilor de Asistență Socială din localitățile de domiciliu. Taberele improvizate au fost dezafectate și apoi zonele au fost igienizate.