6 noi sensuri unice vor fi instituite în municipiul Constanța. Acestea vor duce la reducerea numărului de ambuteiaje și la scăderea poluării datorate staționării prelungite a autovehiculelor. Noua sistematizare rutieră intră în vioare pe 21 aprilie. Strada Ștefan Mihăileanu devine arteră cu sens unic, către strada Cuza Vodă, pe Tudor Vladimirescu se va circula spre strada Răscoala din 1907, pe strada Decebal traficul va fi către bulevardul Tomis, aleea Câmpinei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Prelungirea Liliacului, iar Dionisie cel Mic va avea sens unic, dinspre strada Barbu Ștefănescu Delavrancea până la aleea care asigură legătura cu strada Soveja. De asemenea, pe aleea adiacentă străzii Flămânda se instituie sens unic.