Statiunile de la malul Mării Negre vor fi deschise în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, însă, unităţile de cazare de pe Litoralul românesc vor putea găzdui persoane în limita a 70% din capacitatea totală pe care acestea o au – a anunţat, ieri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Acesta a declarat că, de asemenea, că pe 1 Mai cluburile vor fi închise pe litoral şi a precizat că, în funcţie de evoluţia epidemiei, Guvernul ar putea ridica gradual unele restricţii, iar într-un viitor apropiat aceste petreceri ar putea fi permise. Amănunte despre cum vor petrece această minivacanţă atât constănţenii, cât şi turiştii care sunt aşteptaţi în această perioadă, aflăm acum de la prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa cu care suntem în legătură telefonică directă.

 

Bună ziua, domnule prefect !

- Vă aşteptaţi la un aflux de turişti în perioada minivacnţei de 1 mai şi de Paşte

- Care vor fi măsurile restrictive pe care trebuie să le respecte cei care vin pe Litoral în această perioadă

 

Am fost în legătură telefonică directă cu prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa

...noi continuăm Ştirile!