Atenție, șoferi ! Se decopertează carosabilul pe strada Avram Iancu, din zona Casa de Cultură, iar traficul rutier este restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, până la ora 16.00. Potrivit Primăriei Constanța, intervențiile vor continua săptămâna viitoare, luni și marți, cu restricții parțiale de trafic rutier. Ulterior, suprafața carosabilă decopertată va fi recondiționată cu asfalt. Pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt sfătuiți să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.