Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlci și directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Eugen Nicolae au semnat, astăzi, protocolul tripartit de colaborare, ce vizează protejarea siturilor arheologice din județul Constanța. Acest document reprezintă o continuare a vechiului protocol de colaborare derulat între cele 3 instituții, în intervalul 2017-2020. La întâlnire au participat, de asemenea, vicepreședintele CJC, Petre Enciu, precum și reprezentanți ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și ai Direcției Generale de Proiecte din cadrul administraţiei judeţene. Tot astăzi, la sediul Institutului Național al Patrimoniului a avut loc o întâlnire de lucru cu toți factorii implicați în derularea proiectului „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria”. Scopul principal al întrunirii a vizat identificarea unor soluții punctuale de deblocare a impasului administrativ în care se află, la acest moment, proiectul european.