Peste 150 de copii ai Școlii Gimnaziale "Dimitrie Știubei" din zona Badea Cârţan din municipiul Constanţa au primit rechizite în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“. Potrivit Primăriei, este vorba despre elevi din învăţământul preșcolar, primar și gimnazial, care beneficiază de sprijin pentru prevenirea abandonului școlar și pentru creșterea accesului și participării la educația timpurie. Mai mult decât atât, în cadrul aceluiaşi proiect, preșcolarii participă săptămânal la ședințe cu un psihopedagog, iar elevii de la clasele primare și cei de la gimnaziu sunt ajutați să-și facă temele. Toţi copiii incluşi în program și care merg în această perioadă la școală primesc şi mese calde până la finalul proiectului.