Consilierii locali municipali s-au întrunit astăzi în ședința ordinară şi au luat în discuţie 31 de proiecte.Unele au fost scoase de pe ordinea de zi ca apoi să fie introduse pe ordinea suplimetară. Este vorba despre cele privind Studiul de Fezabilitate pentru reabilitarea rețelor termice primare de transport a energiei termice din municipiul Constanța etapa 1 şi 2 care au fost aprobate. De asemenea, consilierii locali liberali și cei ai USR- PLUS au votat împotriva proiectului privind aprobarea Planului Urbanistic zonal pentru zona Lahovari, iar cei de la PSD s-au abținut iar proiectul a fost respins. În plus, s-a aprobat propunerea PNL privind numirea liberalului Alexandru Marius Timofte pentru o perioadă de patru luni ca unui membru provizoriu in Consiliul de Administraţie al RADEPP după ce social democratul Ionuț Fântănă și a dat demisia din aceasta functie.