79 de grădinițe și școli din municipiul Constanța funcționează în clădiri construite înainte de  anul 1978. Din totalul acestora, doar 15 au fost expertizate tehnic în ultimii 5 ani. Președintele Comisiei pentru reducere a riscului seismic, viceprimarul Ionuț Rusu, a declarat că fiecare clădire în care se desfășoară activități didactice va fi evaluată tehnic, iar în urma rapoartelor de expertiză, în funcție de încadrarea acestora se vor face intervenții urgente. În același timp, echipele municipalității realizează inventarul tuturor clădirilor publice cu potențial risc seismic din municipiul Constanța. Expertize tehnice se vor efectua și la imobilele aflate în administrarea RAEDPP Constanța, iar în urma rapoartelor se vor stabili intervențiile necesare și se va realiza încadrarea acestor clădiri în clase de importanță și risc seismic.