Astăzi a avut loc prima ședință a Comisiei pentru reducerea riscului seismic la imobilele existente și construcțiile vulnerabile care prezintă pericol public în municipiul Constanța. Reprezentanţii Primăriei spun că scopul comisiei este acela de a identifica cele mai bune instrumente și soluții pentru punerea în siguranță a patrimoniului natural și construit de pe teritoriul municipiului Constanța. Viceprimarul, Ionuț Rusu, a declarat că în perioada următoare vor fi identificate, inventariate și monitorizate imobilele și construcțiile care prezintă risc sesismic și pot genera pericol public din patrimoniul municipalității. În plus, în cel mai scurt timp, va avea loc o și prioritizare a intervențiilor asupra imobilelor identificate cu vulnerabilitate sau risc seismic. Comisia se va întruni săptămânal, iar la ședințe vor participa și specialiști de la universități și asociaţii profesionale de profil sau de la instituții publice cu atribuții în domeniul construcțiilor şi gestionării riscurilor asociate acestora.