Se intensifică, de astăzi, măsurile pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Constanţa. Potrivit Prefecturii, forţele de ordine şi reprezentanţii instituţiilor abilitate de control vor acţiona permanent, în filtre rutiere, la intrările şi ieşirile din oraş pentru a verifica documentele justificative, precum şi oportunitatea deplasării. În plus, vor fi intensificate controalele în centrele comerciale, supermarket-uri, restaurante, cluburi, terase, baruri, cafenele, pieţe, săli de fitness şi saloane de înfrumuseţare.Totodată, poliţiştii şi jandarmii vor avea în atenţie mijloacele de transport în comun, precum şi staţiile de cale ferată, pentru controlul documentelor justificative şi verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. Nerespectarea prevederilor în vigoare va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei. Vă reamintim, municipiul Constanţa se află în carantină din 20 noiembrie şi, cel mai probabil, măsura instituită va fi prelungită pentru a treia oară, având în vedere că rata de infectare deşi este pe un trend descrescător se menţine totuşi la o cotă ridicată, respectiv 8,67 la mia de locuitori.